Am văzut azi dimineață spot-ul de mai jos.
Am rămas impresionată și fără cuvinte preț
de câteva secunde. În primul rând pentru că mi se pare a fi
unul din cele mai bune spot-uri de conștientizare a limitării vitezei și a
faptului că greșelile de cele mai multe ori se fac de ambele părți. Apoi pentru
că mi-a amintit de un accident de prin Lețcani, care a avut loc pe 17 decembrie
2013.
Țin minte data pentru că mă îndreptam spre
Pașcani în interes de muncă și, cu toate că mi-am calculat eu timpul necesar cu
tot cu marje pentru neprevăzut, am întârziat la întâlnirea pe care o aveam. Am
întârziat pentru că am rămas și eu, ca și ceilați participanți la trafic,
blocați într-o coadă de mașini, care așteptau. Și așteptau...
Abia după vreo jumătate de oră de stat pe
loc, am înțeles de ce așteptam, eu fiind aproape convinsă că ne-am apropiat de
trecerea la nivel cu calea ferată și că așteptam să treacă trenul. Cu atât mai
mult cu cât nu se mișca nimic nici din sens opus. Nu, nu era trenul. Am înțeles atunci când am văzut venind de pe contrasens două ambulațe însoțite de o
mașină de poliție. În scurt timp coloana de mașini s-a pus în mișcare, lent,
iar la un moment dat am trecut pe lângă locul accidentului și am văzut ceea ce
ar fi urmat la finalul spot-ului.
Unul din ei mergea prea repede, un camion, iar celălalt, o dubiță, a crezut că
are timp să iasă de pe un drum secundar. Urmările deciziilor greșite pe care
le-au luat fiecare dintre șoferi nu sunt greu de imaginat...
După ce am trecut de locul accidentului am
constatat că nu aveam cum să ajung la ora stabilită în Pașcani decât dacă o
călcam... pedala de accelerație. Dar mi-am spus: “NU! Dacă nu ajungi la timp nu se întâmplă o
tragedie! Dar dacă te grăbești aiurea e posibil să se întâmple!”
De fiecare dată când încep să mă precipit la volan, îmi aduc aminte de vorbele celui care a făcut din mine șofer, prin
încrederea totală pe care mi-a acordat-o atunci când mi-a dat mașina pe mână,
deși eram un începător mai nepriceput decât toți începătorii. Nu, nu e vorba de
instructorul auto cu care am făcut școala de șoferi! De la el am reținut un singur
lucru: “Nu ocoli pietonii pe
trecere, acordă-le prioritate!” Dacă ar ști el că încă mai fac asta,
chiar și după atât de mult timp…
E vorba de socrul meu, căruia îi voi fi
mereu recunoscătoare pentru că a crezut în mine atunci când, din puctul meu de
vedere, nu meritam. El mi-a dat foarte multe sfaturi, m-a susținut necondiționat
și m-a determinat mereu să îmi depășesc temerile, limitările pe care credeam că
le am, făcând din mine o șoferiță încrezătoare și sigură pe instincte, reflexe
și mod de a conduce! Mereu îmi spunea să nu mă grăbesc, să nu mă enervez, să nu
iau decizii pripite la volan, pentru că și dacă voi ajunge cu un sfert de oră
mai târziu la destinația propusă, nu va fi nici o problemă... în schimb dacă nu
mai ajung, va fi!
Îmi place să conduc și aș vrea să cred că
sunt o șoferiță prudentă. Cel mai probabil pentru că am un instinct de
autoconservare extrem de bine pus la punct. Mă gândesc uneori că degeaba ești
tu atent și încerci să nu faci trăsnăi în trafic, dacă uneori sunt alții care
nu sunt conștienți de cât de mult rău pot face prin teribilismul și neatenția
la volan, și trebuie să te ferești de ei, dacă ai norocul să ai timp de
reacție.
Apropos de vorbele spuse despre sofat (si eu sofez, chiar de multi ani) eu am zis mereu ca atunci cand pleci la un drum cu masina "cel mai important este sa ajungi, indiferent cat intarzii".
ReplyDeleteDar asta am spus-o dupa ce am facut un accident rutier din vina mea (nu foarte grav si fara victime), aveam doar 6 luni de cand imi luasem permisul si dupa cum imi spuneau multi amici eram chiar talentata, asta mi-au sporit fumurile din capul meu de incepatoare.
Deja credeam ca stapanesc masina si imi permiteam sa fac si alte chestii atunci cand sofam, de exemplu sa fac observatii celorlalti din trafic care gresau cate ceva, nu mai spun
cat butonam radio-ul sa-mi aleg muzica .... si toate astea pana intr-o zi :). Mi-a iesit o masina de pe o strada secundara in fata fara sa se asigure deloc, eu am reusit s-o evit, ocolind-ul la mustata :)) si "leoaica" asa cum ma credeam, m-am intors sa-l apostrofez :)) pana aici totul a fost super, numai ca lipsa de experienta si-a spus cuvantul atunci cand m-am redresat am tras de volan mai mult decat trebuia si am lovit in spate o masina care, ce-i drept, era parcata cam la 1 metru si jumatate de bordura :)) sa ma fi vazut ce am tipat la stapanul masinii ca a parcat prost masina ... si c-o fi, c-o pati de nu a mai scos omul nici o vorba pana ne-am despartit. Dupa ce a plecat acel domn imi spune politaiul :
- Stiti cine era domnul ?
- Nu, am raspuns eu.
- Pana acum 1 an a fost seful Politiei de la noi din oras, acum este pensionar.
:))) Am ras cu lacrimi, chiar daca eram foarte amarata de ce boroboata facusem, doamne si cate ii zisesem !!!!
De la acel accident am avut multe de invatat, niciodata nu m-am mai crezut as-ul volanului.
Cred ca si la sofat ca de altfel in viata in general suntem prea individualisti si egoisti, ne intereseaza doar binele personal fara sa ne gandim ce efecte vor avea actiunile noastre asupra celorlalti. Eu am facut singurul accident din incapatanare...nu am vrut sa il las pe unul sa intre in coloana din dreapta mea si m-am busit in cel din fata. Nimic grav...dar egoismul si incapatanarea m-au facut de mi-a stat inima pe loc.
ReplyDeleteSimona