Intră în lift. Apasă butonul pentru etajul la care
vrea să urce și așteaptă. Constată că numărătoarea merge mai departe. Își dă
seama că nu s-a oprit liftul conform comenzii. E mai sus. Nu a urcat niciodată
mai sus. Mereu a coborât la același etaj.
Pășește din lift și nu poate să creadă că ceea ce
vede e adevărat. E lipsit de culoare. E întunecat. Doar nuanțe de negru, gri,
cenușiu. O lumină extrem de slabă. Parcă e o peșteră de dimensiuni foarte mari.
Și scări pe lângă pereți. Un mare hău!
Unde se află? E un vis sau mai degrabă un coșmar?
Ce fac toți oamenii ăștia aici? Cum au ajuns aici? Și mai ales cum a ajuns ea
aici? Se uită in spatele ei și caută cu privirea liftul. A dispărut! În locul
lui e acum un perete cenușiu de piatră.
” Nu! Eu aveam alt plan! Eu trebuia să ajung în
casa mea! Ce caut aici? Ce se întâmplă?” – strigă.
Nu reacționează nimeni. Toți cei de acolo sapă
piatra tare încercând să contureze trepte. La capătul fiecărui șir de trepte e
câte o ușă. Bate la cea mai apropiată de ea. Îi deschide o tânără. Îi zâmbește cu
subînțeles și o invită, din priviri, să intre. Încăperea e la fel de slab
luminată ca “peștera” în care a intrat coborând din lift.
Începe să pună întrebări.
Cei din cameră o privesc amuzați. Pesemne faptul că e speriată și nu înțelege
nimic din ce i se întâmplă, pentru ceilalți e o sursă de amuzament. Ei sunt de
mult aici. Se vede pe ei. Sunt relaxați și probabil déjà obișnuiți.
La un moment dat vede o
ușă cu multă sticlă. Îi atrage atenția lumina puternică ce străbate
întunericul. Se apropie și prin sticla transparentă vede o mulțime de tineri
care par să fie într-o competiție, un fel de jocuri. Pentru ce concurează?
O voce se aude în
spatele ei, ca reație a întrebărilor ce i se citesc în expersia feței.
“Se luptă pentru a găsi
drumul înapoi.”
“Înapoi?”
“Da! Acolo unde vrei și
tu să te întorci!”
“E posibil? Cum intru
acolo? Ce trebuie să fac? A găsit cineva drumul înapoi?”
Fata care i-a deschis ușa îi face semn
către un panou de plută pe care erau prinse fotografiile celor care au reușit.
Erau puțini.
“ Doar ei? Din câți? Cum
au făcut asta? Cum intru și eu acolo?”
“Îți trebuie o monedă!”
“Ce fel de monedă?”
Se caută prin buzunare
și portofel și le arată toate monedele pe care le găsește.
“E bună oricare din
astea?”
Fata neagă printr-o
mișcare scurtă din cap.
“Ok, dar ce fel de
monedă? Cum arată? Unde o găsesc?”
Unul din cei prezenți îi face un semn către ușă.
“Afară? Pe scară? De
unde am venit?”
“Ce crezi tu că fac toți
cei de acolo? Sapă scări?” – i se răspunde.
Iese din cameră și se
uită din nou la toți cei care sapă în perete cu dalta. “Îmi trebuie si mie instrumente de săpat? În
pereți se află monede? Pot fi oriunde! Ar putea să dureze o veșnicie! Pe chipul
oamnilor se citește disperarea! De cât timp or fi săpând in zadar? Nu! Nu fac
asta! Trebuie să existe și o altă cale!”
Se uită în jos de pe capătul unor trepte!
“Wooow! E gol! E hău! E
prăpastie! Cum? Cum ajung la celelalte scări? M-am temut mereu de asta! De
scări fără balustrade! Nu se poate! Trebuie să sar? Și dacă sar și nu aterizez
unde trebuie? Dacă pic în gol?”
“Dar dacă nu încerc, nu
scap de aici! Vreau să mă întorc la viața mea! Eu am vrut sa ajung în altă
parte! Acolo unde e casa mea, lumea mea! Vreau viața mea înapoi! Nu am ce să
caut aici! Nu e locul meu aici!”
E copleșită de amalgamul de sentimete și gânduri
din mintea ei! Nici nu își dă seama că a sărit! La un moment dat simte
că sub picioarele ei nu mai e nimic… simte că zboară… că plutește încet! Nu e
speriată! A crezut că va fi! I-a fost teamă că dacă ratează aterizarea va cădea
în gol cu o viteză amețitoare și impactul va fi nimicitor! E surprinsă de tot ce
vede în jur! Oamenii acum sunt doar umbre, totul începe ușor, ușor să capete
culoare, lumina devine din ce în ce mai întensă și mai caldă.
Se oprește brusc! Clipește
și în fața ei vede ușa liftului din interior! Cu o ușoară teamă și reținere împinge
totuși ușa! Zâmbește eliberată! A ajuns
acasă!
wow! L-am citit cu sufletul la gura. M-ai tinut in suspans pana la ultimul rand.
ReplyDeleteMie mi-a transmis urmatorul mesaj: arunca-te spre necunoscut chiar daca uti este teama, s-ar putea sa fie solutia cea mai buna!
din nou wow!
esti sigura ca nu ai scris deja un roman si asta este doar un pasaj?
Simona P.
Multumesc pentru aprecieri draga mea prietena! Cu sufletul la gura eram si eu in timp ce visam toata povestea asta! Bine ai venit in mintea mea pe timp de noapte! :)) In spatele fiecarui vis pe care il avem se ascunde un mesaj pe care subconstientul ni-l transmite, poate ca un raspuns la diverse framantari pe care le avem.
ReplyDeleteHe he... As vrea eu sa am deja romanul scris! Dar promit ca atunci cand va fi, prima copie tiparita va ajunge la tine cu autograf! :)